Ana Damian

Un lucru ciudat al acestei lumi e ceea ce numim cu atâta ușurință ”coincidență”. Mă gândesc la un prieten drag, uitat, pierdut din vedere cu ani înainte, care apare în fața mea într-un oraș de la capătul lumii. Oricât aș vrea să îi spun coincidență faptului că m-am gândit la el 10 minute înainte de a-l întâlni, nu pot, rigurozitatea mea se răscoală pentru că definiția coincidenței este nesatisfăcătoare. I-aș spune mai degraba premoniție, dar nu întâmplare. Da, îmi spui de scarabeul lui Jung care apare pe fereastră cabinetului exact când pacienta de pe pat îi povestea un vis cu un scarabeu.  Sau cea pe care am găsit-o și mi-am permis să o relatez în ”Scenariu pentru dragoste” (îți amintești?) dar acum mi s-a întâmplat ceva la fel de neașteptat. Continue reading →

De fapt am ideea de mai multă vreme, de când mi-a apărut primul roman. Sunt hotărâtă ca atunci când voi vedea pe cineva citind o cartea de-a mea, în metrou, să o opresc sau să îl opresc și să îi dau un autograf. Așa, într-o fracțiune de secundă, înainte să înțeleagă ce fac. Ca la camera ascunsă.
Pe urmă am să vă povestesc.
ana

aş vrea să îmi trăiesc în tihna viaţa,
să beau cafea cu cornuri dimineaţa,
dar orice foame lânga tine
devine foame de iubire.
violenţa dragostei ce o reverşi
mă-ncătuşează fatal in dorinţă.
intensitatea ce-ţi despică ochii-ţi verzi
îmi izbucneşte-atât de-adânc în mine
încât ce pot să fac imensa mea iubire
decât să-mi dărui trupul
de frica să nu-mi smulgi şi sufletul
să pleci cu el.
e atâta patimă, atâta renunţare
încât curgând din ochii tăi iubirea doare
și sunt ascunsă in acest păcat
de imposibil de înalta ta ardoare.
îţi mulţumesc pentru acest fel de iubire
și râd că nu-mi trăiesc in tihnă viaţa
chiar de-mi aduci cafea cu cornuri dimineaţa.

În mod firesc viaţa celor doi, bunic și nepoată nu era banală, chiar dacă se întâlneau cu aceeaşi oameni sau mergeau pe aceleaşi străzi simpla lor prezenţă făcea ca să se petreacă fel de fel de lucruri nemaiauzite. Sigur, în poveştile pe care i le spunea bunicul, se întâmplau multe lucruri neobişnuite,  fetiţa făcea totuşi diferenţa dintre ce îşi imaginau şi întâmplările din jurul lor chiar dacă şi acestea păreau, până la urmă, din poveşti. Sau poate totuşi nu, nici unul dintre ei nu făcea foarte bine distincţia şi de asta amestecând lumile, ele chiar se intersectau.

Continue reading →