Monthly Archives: decembrie 2013

Ce vedeți nu este chiar un cozonac, se face din aluat de cozonac dar se numește Galuște de aur. Ni-l făcea bunica noastră Dorina, dar nu numai de Crăciun, pentru că ne plăcea atât de mult încât mereu îi ceream să ne coacă cozonacul acesta special.

Fiecare gălușcă se desprinde ușor și are cel mai minunat gust de nucă (multă)  și de cozonac dar nu acela aerat ci cozonacul de țară, greu care aproape ți se lipește de cerul gurii.

Este unul dintre gusturile copilăriei mele și de câte ori mănânc găluștele de aur, ele îmi readuc bucuria din casa bunicilor, zâmbetul lui Buni și prezența caldă a bunicului.

Buni frământa cozonacul de dimineață devreme și îl lăsa acoperit cu un șervet la dospit. Mereu m-am întrebat de ce gustul cozonacului ei este unic. Răspunsul este simplu era bunica mea, dar și complicat, pentru că gătitul este un rit operativ, cel care prepară hrana nu stă deasupra ei doar ca să nu se prindă de fundul cratiței ci pentru ca să își amestece energiile personale în mâncarea pe care o prepară după rețete secrete. Alchimie sacră pâinea frământată (și cozonacul asemenea) înglobează cel mai profund, prin contact direct, persoana care o pregătește și de aceea fiecare pâine și fiecare cozonac păstrează urma celui sau celei care a framântat-o.

Așa că m-am hotărât să fac și eu Galuște. Am pus la dospit, am ”decantat” și descântat făina exact cum făcea maestrul Flamel și am lăsat aluatul de trei ori la dospit. Dar cea mai incredibilă senzație este aceea când simți că ingredientele se unesc și dispare fragilitatea aluatului, devine consistent și viu și cu fiecare frământare se pregătește tot mai tare să devină cozonac. Nu au gustul celor făcute de Buni deşi dacă mă gândesc mai bine o pătrime din mine este ea, aşa că poate undeva spre mijocul tăvii este şi ea prezentă în acest Crăciun.

Crăciun fericit!

ayahuasca

Mă întrebi care este deosebirea între poveștile pe care le scriu și textele pe care le postez pe facebook. Ți se pare că sunt la fel, că între ele nu există nicio deosebire.

Da, între texte poate nu există dar sigur deosebirea este în modul în care ele sunt oferite. Textul publicat trece din mână în mână: corectorul, redactorul, tehnoredactorul care îi face bunul de tipar, tipograful,  șoferul care încarcă volumele în mașina care le distribuie, librarul… abia atunci ele ajung undeva de unde pot fi cumpărate de cititori. De la mine la cititor este un drum lung, de luni sau ani, cartea din mâinile tale pentru mine este undeva pe un raft al memoriei, eu scriu altceva, sunt în altă poveste. Simt altceva. Gândurile din cărți sunt vechi, uneori nici măcar nu le mai gândesc.

Pe când un text postat pe face ajunge instantaneu pe pagina cuiva, este citit cald, atunci… pot și eu simți ce simte cel care îl citește și prin asta comunic incredibil de profund. Textul este încă plin de mine așa cum rămâne patul cald câteva secunde după ce te ridici din el. Păstrează forma minții mele, energia cu care încarc cuvintele când le scriu. Energia aceea rămâne dar după o vreme eu nu o mai pot simți.

De aceea secunda următoare acesteia, când cineva citește sentimentul pe care îl descriu acum este cea mai pură comunicare și mi se pare că pot simți și eu ce simți tu.

Fb nu mai este singurătate sau izolare cum era altădată ”bătrânul” și dragul meu  internet cu grupurile pline de fricși pe care le frecventam (cine își mai amintește de mIRC?) în care mi se părea că mă afund ca într-o gaură neagră care mă va înghiți spre deplina satisfacție a universului. Un anonim prefăcut în energie, un anonim care pentru o clipă s-a reinventat. Din contră acum toată lumea se zbate să aibă prieteni și să fie plăcut, să fie cât mai la vedere și tot ce îi trece prin minte să rămână consemnat. Este un uriaș caiet de amintiri, un jurnal general în care fiecare vrea să aibă un loc cât mai important și cât mai la vedere. Nu contează că sunt revoluții sau zile de naștere ale bebelușilor chemarea se dă pe FB și dacă ai prieteni vei avea și invitați.

S-a schimbat esențial epoca, nu ne mai ajunge să fim noduri anonime într-o rețea. Acum inventăm moduri de a clădi construcții vizibile în fiecare nod, ne întindem în acel no man’s land al ochiurilor rețelei care până de curând erau neștiute. Și până la urmă îl declarăm pe Asimov depășit, ne străduim ca Gaia din Foundation’s Edge să devină realitate prin puterea internetului și nu direct a minților nostre, planeta care comunică cu toate ființele ei și ele între ele, dar până la urmă internetul acesta este puterea minților nostre și nu este departe momentul în care vom intra prin minți și neuroni, poate pentru asta ne pregătim și ne putem toți împreună gândurile. Atunci FB chiar ar avea un sens.

Am intrat de curând pe FB iar acum îmi pare că trăiesc acolo:), aici:).

FB este un acolo sau un aici?

Pentru mine era un ”acolo” dar acum devine cu repeziciune un ”aici”, ceva ce există dincolo de ecranul computerului meu și numai faptul că îmi pare că există, ca orice spațiu real, mă cam sperie. Nu e același lucru cu a scrie un roman, este incredibil de intim dar în același timp te simți la adăpost dincoace de ecranul tău. E un soi de lovește și ascunde-te pentru că te poți arăta oricum dar de fapt să rămâi ascuns.

De ce sunteți pe FB zilnic, milioane?

Eu sunt pentru că vreau să îmi cunosc cititorii, dar voi? Acum am o noua adresă făcută ca să fiu mai aproape de cei care mă citesc dar ce interesant ar fi să nu mă arăt doar eu ci și voi să îmi scrieți.

De ce sunteți pe FB?

Ar putea ieși un roman de facebook dacă îmi răspundeți, aș putea scrie doar cuvintele de legătura: și, atunci, pentru că dar și unele verbe mai complicate ca ”a iubi”, aș scrie cam așa: ea de pe FB îl iubește pe el, tot de acolo. De câte ori ar trebui oare să repet asta? Am putea trasa o hartă cu iubirea pe FB. Orașe mari el și ea, între ei drumuri, uneori întrerupte, dar FB este tocmai starea acestor legături. M-aș încumeta să scriu acest roman.

Ana

https://www.facebook.com/ScriitoareaAnaDamian